Evaluarea costurilor de productie

| 27 octombrie 2014

Costul de producţie al unui activ fabricat în întreprindere pentru sine este determinat prin utilizarea aceloraşi principii operaţionale în cazul unui activ achiziţionat.
Pentru activele produse de întreprindere valoarea de intrare este egală cu costul de producţie, ce cuprinde : costul materiilor prime şi materialelor consumabile folosite şi celelalte costuri directe atribuibile producţiei.
De asemeni el mai poate să cuprindă:
• costurile indirecte de producţie, în măsura în care condiţiile de exploatare o solicită, a părţii cheltuielilor generale centrale, afectabilă producţiei bunului ;
• cheltuielile financiare, în măsura în care ele corespund dobânzilor referitoare la capitalurile împrumutate pentru finanţarea producţiei .
Toate profiturile interne sunt eliminate, iar costurile anormale generate de risipa de materii prime, de folosirea ineficientă de forţă de muncă precum şi a altor resurse implicate în procesul de producere a activului pentru sine nu figurează în costul acestuia.
Valoarea contabilă a imobilizărilor corporale poate fi diminuată cu valoarea corespunzătoare a subvenţiilor guvernamentale, în conformitate cu IAS 20, Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor referitoare la asistenţa guvernamentală. .
Cheltuieli ulterioare efectuate la activele imobilizate
Cea mai mare parte a imobilizărilor corporale ocazionează cheltuieli în anii posteriori punerii în funcţiune. În conformitate cu IAS 16 (revizuită), cheltuielile posterioare relative la o imobilizare amortizabilă, deja înregistrate în contabilitate, trebuie să fîe adăugate la valoarea contabilă a bunului, atunci când este probabil ca întreprinderea să beneficieze de avantaje viitoare mai mari decât nivelul de performanţă iniţial prevăzut. Toate celelalte cheltuieli ulterioare trebuie să fie înscrise în cheltuielile exerciţiului în cursul căruia ele sunt angajate.
Printre cheltuielile care ameliorează performanţele unei imobilizări în raport cu previziunile iniţiale pot să fie citate:
• modificările care conduc la creşterea duratei de viaţă sau capacităţii activului;
• modificările care ameliorează în mod substanţial calitatea produselor fabricate;
• adoptarea de noi procedee de producţie care să permita o reducere importantă a cheltuielilor de exploatare iniţial prevăzute.
Cheltuielile cu reparaţiile sau întreţinerea imobilizărilor corporale sunt făcute cu scopul de a obţine sau de a păstra nivelul beneficiilor economice viitoare, pe care o întreprindere se aşteaptă să le obţină pe baza performanţelor estimate iniţial. De aceea acestea sunt înregistrate în contabilitate ca şi cheltuieli, atunci când au loc.
Tratamentul contabil adecvat în cazul cheltuielilor efectuate ulterior achiziţionării unei imobilizări corporale depinde de factorii care au fost luaţi în considerare la evaluarea iniţială şi la recunoşterea elementelor aferente, şi de posibilitatea recuperării acestei cheltuieli ulterioare.
Când valoarea contabilă a unei imobilizări corporale a ţinut cont deja de pierderea unor beneficii economice, cheltuiala ulterioară efectuată pentru a readuce activul imobilizat în situaţia de a realiza beneficii economice viitoare este capitalizată, cu condiţia ca valoarea contabilă să nu depăşească valoarea recuperabilă a activului.
Unele componente importante din cadrul imobilizărilor corporale pot necesita înlocuiri la intervale regulate de timp. Aceste componente sunt contabilizate ca active distincte , pentru că ele au durată de viaţă utilă diferite de cea a activului din care fac parte.
Evaluarea activelor imobilizate amortizabile la inventarierea patrimoniului societăţii
Evaluarea activelor imobilizate cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită şi valoarea de inventar stabilită în funcţie de utilitatea bunului în funcţie de utilitatea bunului şi preţul pieţei.
Pentru imobilizările corporale amortizabile (excepţie făcând terenurile fără amenajări) valorile reţinute la inventar trebuie să ţină cont de amortizarea calculată în sensul deducerii acesteia, valoarea de inventar fiind dată de valoarea netă contabilă rezultând din planul de amortizare exceptând situaţia în care valoarea actuală este considerată ca fiind inferioară valorii nete contabile 16 .
Estimarea imobilizărilor la inventar în vederea determinării valorii lor actuale se face ţinând cont şi de situaţia întreprinderii din acel moment, care constă în aplicarea principiului continuităţii activităţii, în caz contrar trebuind să aibă în vedere valoarea lichidativă a întreprinderii.
Principiul continuităţii activităţii se referă la faptul că, continuitatea activităţii este o ipoteza care conduce la evaluarea bunurilor în funcţie de utilitatea lor, presupunând ca dimensiunea activităţilor întreprinderii se va menţine fără o reducere sensibilă într-un viitor previzibil.

Tags: ,

Category: Evaluarea in contabilitate

Comments are closed.